Toata lumea stie povestea Frumoasa si Bestia, in care Bestia este o creatura urata care o tine prizoniera pe frumoasa Belle, iar aceasta se indragosteste de Bestie, rupand blestemul cazut asupra lui.
Dar daca in fiecare om coexista o Frumoasa si o Bestie? Omul e dual, nu exista om 100% bun, ci fiecare are o Bestie (partea intunecata, mai putin frumoasa) pe care nu vrea sa o vada, daramite sa o iubeasca?
Si te intrebi cum ar putea cineva sa te accepte asa „rau” cum esti cand tu te uimesti de rautatea ta sau alt defect pe care stii ca il ai.
Si daca ti-as spune sa iti accepti partea mai putin frumoasa, caci este parte din tine si e normala?
Doar Dumnezeu e Bun in totalitate. Doar EL e Perfect. Oamenii sunt supusi greselilor si nu sunt in totalitate buni, oamenii sunt imperfecti. Si e absolut normal si frumusetea lumii consta tocmai in aceasta diferentiere prin intermediul defectelor. Daca nu ar fi defecte, nu am putea aprecia frumusetea, bunatatea. Apreciezi un om mai bun tocmai pentru ca ai cunoscut pe unul mai putin bun. Apreciezi o femeie frumoasa tocmai pentru ca ai vazut altele mai putin frumoase etc. Si totusi fiecare individ prin particularitatile sale e special, e unic. Lumea este minunata pentru ca e diferita. Fii bland cu „defectele” tale. Daca nu le poti schimba, controla, fii bland cu tine, nu te autoflagela.
Trateaza-te asa cum ai vrea sa te trateze ceilalti! Daca ceilalti ti-ar vorbi cu tonul critic cu care iti vorbesti tie insuti, i-ai mai iubi? I-ai mai vrea in preajma ta? Ai intelegere fata de tine. Domnul Iisus Hristos a spus „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.”
Adica sa ii tratezi pe ceilalti cum ai vrea sa fii tu tratat de altii. Mai adauga ceva la acest indemn: asa cum ai vrea sa te trateze ceilalti, trateaza-te singur. Ai intelegere si iubire fata de tine, inceteaza cu tonul critic pe care l-ai auzit poate in copilarie din partea adultilor importanti din viata ta. Tonul acela te-a invatat critica si tu o continui. Ca tu crezi ca asta e iubirea, sa fii certat spre binele tau. Ei bine nu. Iubirea e blandete si atentie. Fii bland cu tine, asa cum ai vrea sa fie si altii blanzi cu tine.
Nimeni nu e perfect, deci toti avem o mica Bestie (=o parte mai putin frumoasa si poate neinteleasa).
Fericit cel care e iubit in ciuda bestiei sale interioare. Caci in relatii se manifesta si parti mai putin frumoase si nu toata lumea le rabda. Spre deosebire de Belle din poveste, oamenii nu sunt tinuti captivi in realitate, nimeni nu e obligat sa te suporte, ci poate renunta si pleca. Asadar cel ce iubeste rabda, asta ca o continuare a articolului precedent „Crezi ca te iubeste?”. Cine iubeste, accepta si rabda. Atentie, nu incurajez sa rabdati violenta sau abuzurile! Ma refer la defecte de convietuire si comportament care nu iti afecteaza integritatea fizica sau mentala. Lucruri care te enerveaza, dar cu care poti trai, nu lucruri care iti afecteaza sanatatea mentala sau integritatea corporala.
Fii varianta ta cea mai buna! Si iubeste-ti micile imperfectiuni, caci ele te fac unic.
Fa pace cu tine insuti si viata ti se va alinia pe fagasul cel bun! Iubeste-ti bestia! Iubirea transforma! Asa cum in povestea „Frumoasa si Bestia” iubirea a transformat Bestia inapoi in om, asa iubirea de sine transforma propria relatie cu sine si intreaga viata. Daca tu nu te iubesti, cum ar putea altcineva sa o faca? Cand tu la nivel inconstient, subliminal vei transmite celor din jur „Nu sunt iubibil/a, nu merit sa fiu iubit/a”. Deci fii tu prima persoana pe care o iubesti si restul se vor alinia.
Solutia Fericirii 
Suntem atât de diferiți încât știm de la bun început că să „eliberezi” o rețetă universală o să dea greș. Auto-acceptarea, echilibrul, să fii în pace cu tine însuți, astea toate sunt… whishful things. Dar creșterea și dezvoltarea, lecțiile importante pe care le învățăm de la viață se întâmplă pe fundalul unor suferințe mari, a unor dezechilibre cataclismice. Nici nu e nevoie de multă muncă de documentare pentru a afla că marii oameni ai istoriei nu au fost nici pe departe oameni care s-au bucurat de normalitate. Dimpotrivă, au fost spirite care s-au confruntat cu adversitățile, alegând să (se) investească complet într-un domeniu sau altu, acolo găsindu-și împlinirea, „mântuirea”. Probabil că întrebarea la care trebuie să ne răspundem prima dată ar trebui să fie cum vrem să ne trăim viața. Vrem să scoatem din ea o operă de artă sau ne mulțumim cu o viață fără mișcări tectonice, fără evenimente care au potențialul de a ne zgudui?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc pentru completare, Emanuel! Categoric, intrebarea ta de la final e cea care dicteaza cum isi va trai omul viata, in functie de ce alege. Suntem scenaristii si regizorii propriei vieti, asadar noi decidem daca e opera de arta sau nu.
ApreciazăApreciază