Introvertit- bine sau rau?

tumblr_inline_nmsawcIV9c1qf4j1l_540

Fiecare om este unic. Stiti cu totii aceasta vorba veche si poate nu constientizati ca intr-adevar fiecare om este unic. Este adevarat ca puteti gasi similaritati la 2-5-10-100 de oameni, insa fiecare om din miliardele de oameni de pe pamant, este unic, are cel putin un lucru care il distinge de altcineva. Am cunoscut oameni cu care aveam atat de multe in comun, mai ales in maniera de a gandi, incat credeam ca ne-am nascut din aceeasi mama. Desi nici fratii nu seamana intre ei cum semanam noi.

Si exista si oameni atat de diferiti de noi incat ne minunam. Un cuvant potrivit “minunam” pentru ca toti suntem MINUNI. Fiecare nastere este o minune, fiecare om este o minune, pentru ca nimeni nu a mai fost si nu va mai fi ca el pe acest pamant. Oricum ai fi, om drag, esti minunat. Esti minunat asa cum esti, desi poate uneori te simti singur pe pamant, caci nimeni nu mai simte, nu mai gandeste, nu mai traieste cum o faci tu. Dar exista oameni care te inteleg, care iti seamana si cu care ai putea forma prietenii durabile. Sa nu uitam ca “strainul cu care nu ai curaj sa vorbesti ar putea deveni unul dintre cei mai buni prieteni”. Am agatat cateva fete la viata mea, care mi-au devenit foarte bune prietene, niste minuni de fete. 🙂

Uneori te simti atras ( nu neaparat din punct de vedere sentimental, ci social) de un om opus tie. Adica daca tu esti un om tacut te simti atras de un om locvace, sociabil, extrovertit. Adeseori introvertitii se simt atrasi de persoanele extrovertite, pentru ca acelea le ofera ceea ce lor le lipseste sau altfel spus, extrovertitii umplu tacerea lor cu vorbe. Extrovertitii, la randul lor, apreciaza compania introvertitilor pentru ca au impresia ca acestia ii asculta (evident, tacand, se presupune ca asculta). 🙂 In plus, introvertitii sunt empatici si concentrati asupra sentimentelor celorlalti, ei isi dau seama mai usor de trairile celor din jur decat extrovertitii.

La un moment dat insa, introvertitii pot simti ca este un schimb inegal de energii, simtindu-se epuizati de vorbaria si energia extrovertitilor si simtind nevoia sa se retraga, sa isi recapete energia. Extrovertitii, la randul lor, pot dori sa aiba viata sociala activa, sa se intalneasca cu multe persoane, ceea ce pentru introvertiti este un calvar, preferand intalnirile in 2 sau3, maxim 4 persoane.

Intrucat calitatile unui extrovert sunt apreciate in lumea business-ului si a vietii sociale, introvertitii sunt priviti de omul necunoscator ca fiind “ciudat” si incapabil de anumite lucruri care nu tin de zona lor de confort, cum ar fi de exemplu sa tina un speech in fata a sute/mii de oameni. Dar oricine poate face orice, daca isi doreste. In plus, nu exista introvertit 100% sau extrovertit 100%, ci toti au ceva si din sfera opusa.  Ei sunt capabili sa se comporte precum extrovertitii de dragul activitatii pe care o considera importanta, al oamenilor la care tin sau al altor lucruri pe care le considera importante.

Asadar, in general, introvertitii sunt: cerebrali, reflexivi, cu aplecare spre lectura, la locul lor, amabili, seriosi, contemplativi, introspectivi, delicati, calmi, modesti, solitari, timizi, cu aversiune fata de risc, cu obrazul subtire. 🙂

Extrovertitii sunt oameni de actiune, exuberanti, expansivi, sociabili, gregari, dominanti, asertivi, activi, gata sa isi asume riscul, cu obrazul mai gros, marinimosi, curajosi si care se simt confortabil in lumina reflectoarelor. (descriere facuta de Susan Cain)

O parte mare a ceea ce suntem este sorocita de gene, de creier si de sistemul nervos, insa putem sa ne modelam personalitatea, cu limitarile impuse de genetica bineinteles.

Toti cei care doriti sa intelegi mai bine oamenii puteti citi cartea “Linisteee ! Puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare” de Susan Cain, astfel nu veti mai considera ca fiind ciudat pe un om care prefera sa citeasca o carte decat sa mearga la o petrecere, sau care este sensibila la zgomote si la factorii mediului inconjurator (sunete, durere, privelisti, cafea, zgomote).

Introvertitilor nu le place sa le fie judecata valoarea (interviuri, intalniri matrimoniale), au vise intense si isi amintesc a doua zi ce au visat, observa subtilitatile, au o orientare filosofica, spirituala, sunt empatici dupa cum spuneam mai sus, au o constiinta puternica si evita filmele violente.

Cine nu a facut testul Myers Briggs, sa il faca, pentru ca veti descoperi ca nu sunteti singuri pe lume. Exista pe Facebook (ce nu exista acolo oare?) grupuri formate din oameni de acelasi tip la care veti descoperi similaritati pe care nu credeati ca le veti gasi si la alt om inafara propriei persoane.

Fie ca esti angajator, angajat, prieten, iubit etc. ar fi bine sa acorzi atentie omului de langa tine, sa afli cum este de fapt pentru a sti cum puteti lucra impreuna mai bine. Caci ceea ce unui extrovertit ii place si ii face bine, unui introvertit ii poate dauna. De exemplu, la locul de munca, pentru un introvertit munca in open space, cu persoane in jurul sau dauneaza productivitatii, ii diminueaza performantele, pe cand un extrovertit lucreaza foarte bine in asemenea conditii.

Asadar data viitoare cand un prieten tace sau vrea sa fie singur dupa ce a participat la o intrunire cu multe persoane, sa nu o iei in nume personal, ci doar ca este introvertit si are nevoie sa isi incarce bateriile. Susan Cain te ajuta sa intelegi introvertitii si sa iti dai seama ca nu  este nimic in neregula cu ei, ci sunt niste oameni normali, la fel ca si extrovertitii. Doar ca societatea adora extrovertitii, ei fiind sufletul petrecerii, asadar ce nu corespunde acestui tip este privit de necunoscatori ca fiind “anormal”. Si totusi, daca nu existau introvertitii, nu existau atatea carti scrise, atatia psihologi si prieteni de nadejde, pentru ca introvertitii nu doar fac small talk, ci se conecteaza la oameni. Societatea are nevoie si de ei, pentru ca isi au aportul lor semnificativ. A, si inca ceva, introvertitii pot fi lideri exceptionali. Iata cateva exemple:

  • Abraham Lincoln
  • Albert Einstein
  • Christina Aguilera
  • J.K. Rowling
  • Warren Buffet
  • Eleanor Roosevelt
  • Courteney Cox
  • Emma Watson
  • Mahatma Gandhi
  • Rosa Parks
  • Johnny Depp
  • Angelina Jolie
  • Keanu Reeves
  • Steven Spielberg
  • Audrey Hepburn                                                                                                                                                         Intrebarea fireasca este care e valoarea pe care o persoana introvertita o poate aduce pe post de lider? Raspunsul cel mai evident este ca acesti oameni sunt capabili sa asculte sugestiile si opiniile diferite si sunt in masura sa le evalueze.

Cele mai multe probleme din lume sunt din cauza ca nu oamenii nu se inteleg si nu se accepta unii pe altii. Daca iti doresti relatii interrumane mai bune, incearca sa cunosti si sa intelegi omul de langa tine. Accepta-te pe tine insuti asa cum esti si accepta-i pe cei din jurul tau asa cum sunt, chiar daca nu sunt ca tine. Fiecare este minunat asa cum este, daca am fi fost toti la fel, ar fi fost o lume plictisitoare, nu?

Lasă un comentariu