Invierea Domnului

Hristos a inviat! Bucurati-va! Cea mai fericita si plina de emotie sarbatoare! Cel putin pentru mine.

Invierea Domnului este sarbatoarea care avea sa fie cea mai importanta zi din an pentru mine, inca din copilarie.

Am doua amintiri legate de conexiunea mea cu divinitatea in copilarie:

1. Cand eram intrebata a cui sunt, eu raspundeam: ” A lui Doamne Doamne si a Maicii Domnului”. Aveam probabil pana in 6 ani, la cat de incorect vorbeam (nu ca acum as vorbi mult mai coerent :)))
2. Tot pe la 7-8 ani am vazut la cineva o carticica mica, subtire, cu poze si minuni infaptuite de Iisus, ce m-a fascinat si mi-a ramas intiparita in minte e imaginea invierii Lui Hristos, cand in mormanul Sau e gasit ingerul care vesteste ca Iisus a inviat. Mi-am dorit mult acea carticica si pana la urma am dobandit-o si eu. Sufletul meu voia sa stie mult, voia sa Il aiba pe Hristos langa el. Nu stiu daca El m-a ales sau eu L-am ales pe El. Poate ca unii oameni au o predispozitie in creier spre divinitate?

Pe la 15 ani aveam sa ajung la biserica la Sfanta Liturghie si de atunci am continuat sa merg.

Ani trecura si sarbatoarea Invierii Domnului ramane cea mai plina de traire pentru mine. In niciun alt moment al anului nu simt ce simt in noaptea invierii. Este o bucurie care ma face sa cant inca dinainte de a merge la slujba noaptea. Si broscutele canta pe lacul langa care stau. Intreaga fire sopteste tainic „Hristos a inviat”. A inviat in urma cu 2000 de ani, intr-adevar, dar praznicul Invierii poarta in el bucuria invierii de acum 2000 de ani cand apostolii si mironositele au primit aceeasi veste minunata: „Hristos a inviat!”.

Asa cum altii numara secundele de revelion pana la trecerea in noul an asa numar eu minutele pana cand incepe Sfanta Liturghie a Invierii.

Asa cum oamenii simt a doua zi dupa Revelion ca incepe un nou an din viata, asa simt eu dupa noaptea Invierii: incepe un nou an pentru mine.

In vinerea mare mergeam la biserica sa ducem flori mormantului Lui Hristos, asa ca si vinerea aceasta am luat 5 narcise intr-o mana si m-am dus la biserica, simtind ca voi lasa aceste flori Lui Hristos, desi stiam ca biserica ar trebui sa fie inchisa. Dar am simtit ca e deschisa. Erau portile incuiate, dar fix atunci iesea pe poarta dinspre Est cineva, asa ca am alergat spre poarta, am deschis-o si m-am furisat cu tupeu. Am lasat florile, m-am inscris pe lista oamenilor care vor Pasti si lumina si am dus bucurie vecinilor care voiau si ei Pasti. Politia cica venise dupa mine imediat ca ma zarisera cand am intrat, eu nu ii vazusem, erau sub acoperire. Nu am apucat sa vad pe domnul politist, nu stiu cine l-a oprit, dar nu a mai ajuns sa ma interogheze.

Biserica este pazita in zilele acestea mai ceva ca puscariile. Portile bisericii au fost privite de autoritati ca poarta spre „focarul de infectie”. Chiar asa a ajuns aceasta lume? Hristos a fost urmarit sa fie prins si rastignit de cand s-a intrupat pe pamant si continua sa fie si in prezent.

Preoti au fost inchisi in perioada comunismului, prigoniti si asupriti, dar ce se intampla acum nu s-a intamplat. Mai lipseste doar sa ne arunce in aer bisericile cu noi inauntru, cum se intampla cu crestinii din Siria. Prefer sa mor pentru si cu Hristos, decat sa traiesc departe de El.

Am asteptat aseara lumina in fata scarii si cand am vazut o masina cu avariile pornite mergand incet am sperat sa fie voluntarul bisericii. A oprit langa mine si cand am vazut Sfanta Lumina ochii imi erau plini de lacrimi, cata bucurie ca a venit Hristos si la mine, pacatoasa. Sfanta Liturghie a fost online, dar nu se compara cu sentimentul trait in biserica. Nu se compara!

In aceasta perioada de carantina iti dai seama ce iti lipseste cel mai mult, caci acolo unde ti-e inima, acolo ti-e comoara. Stiam ca imi va lipsi Sfanta Liturghie, caci ultima slujba la care am participat cand s-a declarat carantina, a fost traita cu bucurie (ca particip) si tristete, caci stiam ca nu voi mai participa mult timp. Sufletul sufera. Iar ce se intampla acum (aceste masuri luate) arata ca lumea  pune accent mai mult pe trup, decat pe suflet. Autoritatile au grija sa hraneasca trupurile populatiei tinand supermarketurile deschise, dar nu si sufletele prin participarea la slujbe IN BISERICA. Bisericile sunt inchise.

Dumnezeu ne iubeste si vrea sa ne intoarcem la El, sa mergem in casa Sa. Ne vom reuni candva, sa nadajduim si sa ne rugam ca se va intampla curand.

Sa ne rugam pentru pace in lume si sa ne miluiasca Dumnezeu, sa trecem cu bine si cat mai repede peste aceasta perioada grea!

Hristos a inviat, viata daruindu-ne! Sa multumim Lui Dumnezeu pentru bucuria din suflet si sa ne rugam pentru cei care nu au parte in aceste zile de clipe senine.

Amin!

Ne pedepseste Dumnezeu?

In ultima luna aud si citesc parerile unora (practicanti religiosi) cum ca tot ce se intampla acum este pentru ca Dumnezeu ne pedepseste ca nu am fost ascultatori.

La cat se loveste in Biserica, in casa Domnului, am merita sa fim pedepsiti. DAR socoteala Lui Dumnezeu se face pe baza iubirii, nu a razbunarii.

Unii cred ca Dumnezeu este ca parintele lumesc. Omul compara cu ceea ce cunoaste, incearca sa gaseasca o explicatie logica pentru ce se intampla. Iar un practicant religios interpreteaza totul prin prisma religiei: ca Dumnezeu este la mijloc si ca pacatele oamenilor sunt de vina pentru tot ce se intampla. Atat vede un crestin in situatia asta? Ca Dumnezeu e un tiran?

Ce spun unii?

1. Ca suntem pedepsiti pentru pacate si pentru nerecunostinta noastra. Luam de bun tot ce primeam inainte gratuit: libertate, sanatate si evident ca simtim cat de importante sunt cand le pierdem. Atunci constientizam cat de importante sunt si cat de ignorate au fost de oameni. Din cauza ingratitudinii sa fie pedepsit tot globul? Despre recunostinta am scris in 2014 aici: https://solutiafericirii.wordpress.com/2014/11/02/fii-recunoscator/
2. Ca suntem inchisi in case pentru a ne ruga, ca inainte nu ne rugam suficient. Mai ales ca asta a coincis cu perioada postului, perioada de post si rugaciune pentru ortodocsi.
3. Ca ni s-a luat dreptul de a participa la sfintele slujbe pentru ca si asa cand mergeam la slujbe, ne zbura mintea in alta parte.

Omul uita niste aspecte insa:

1. Dumnezeu NU ESTE CA TATAL LUMESC. Dumnezeu nu te inchide in camera ta asa cum parintii isi inchid copiii pentru ca au facut o boacana. Dumnezeu nu te inchide in casa, spunand „Nu mai ai voie sa iesi la joaca o luna/doua/trei pentru ca nu m-ai ascultat”. Dumnezeu este iubire, nu este un tiran.
2. Dumnezeu a dat liberul arbitrul omului si Dumnezeu NU obliga pe nimeni sa se roage Lui. Asta ca replica celor care spun ca „Dumnezeu ne-a inchis in camere ca sa ne intoarcem fata catre El si sa ne rugam mai mult”. In primul rand, Dumnezeu nu constrange pe nimeni, nu forteaza omul, ci omul decide ce sa faca si cand sa faca. Daca inainte omul nu se ruga, de ce ar face-o acum? Pentru ca are mai mult timp liber, ca nu mai iese din casa? Gresit. Chiar daca sta in casa, are instrumente cu care sa isi ocupe timpul: smartphone, tableta, computer, TV si atatea canale si aplicatii (de socializare, de filme, jocuri etc). Ziua nu e suficient de lunga pentru cate lucruri poate face omul cu atatea instrumente de …joaca, cu alte cuvinte de umplere a timpului. Deci faptul ca este inchis in casa nu garanteaza ca se va ruga. Cei care nu se rugau inainte nu o fac nici acum. Omul se roaga cand „ii ajunge cutitul la os”. Cei care se rugau inainte, se roaga si acum.
3. Dumnezeu isi vrea fiii langa El, nu ii da afara din casa Lui pentru ca le zboara mintea in stanga si in dreapta. Cica multe icoane plang in Rusia si Ucraina in ultimele zile. Plang pentru ca sunt bisericile goale, pentru ca oamenii nu se mai impartasesc, pentru ca ieri la Prohodul Domnului, pe Sfantul epitaf nu a fost o floare (ex.foto articol). Un mormant sarac. Iisus Hristos s-a nascut in saracie, in iesle, smerit si  sarac a fost ieri si mormantul Lui, fara flori. Altadata erau munti de flori de abia se mai vedea crucea asezata pe sfanta masa. Acum…pustiu. De obicei Prohodul era trist, dar ieri a fost mai trist ca oricand. Nu cred ca asta vrea Dumnezeu. Dumnezeu a vrut mereu ca pacatosii sa ii fie alaturi ca sa ii aduca pe calea cea dreapta, El a primit intotdeauna bolnavii si pacatosii in preajma Lui.
4. Dumnezeu, creatorul tuturor, permite anumite incercari pentru evolutia noastra. De cate ori nu ai trecut prin ceva neplacut si nu ai inteles rostul incercarilor decat la luni sau ani dupa? Pare fara sens, neplacut ce se intampla. Si este, nu doar pare. Dar ceva bun se va naste din aceasta cenusa. Nu doar ceva rau. Ce anume? Nu stiu inca. Dar vom afla candva! Poate peste un an sau chiar peste un deceniu vom vedea beneficiile. Efectele negative le vedem cu totii (oameni ramasi fara loc de munca, firme desfiintate, pierderi financiare si limitarea dreptului de libera circulatie, sedentarismul care va afecta sanatatea). Trei luni de inactivitate (spun 3 luni, pentru ca la cum vad eu autoritatile romane, au de gand minim 3 luni sa impuna interdictiile) afecteaza sanatatea si forma fizica. Plus lipsa de oxigenare. Indienii erau numiti fete palide. De acum inainte tot globul poate fi numit asa ca la cat se sta in casa, ne ingalbenim. :)))

Suntem tinuti departe de biserica, dar sufletul si gandurile ne apartin si noi putem alege sa le indreptam spre Dumnezeu. Cum spunea si Victor Frankl despre perioada traita in lagarul de concentrare nazist: poate ca tiranii iti pot lua somnul, libertatea si demnitatea, dar gandurile nu ti le pot lua. Tu esti stapanul propriei tale minti, alege ganduri bune, seminte care vor da roade pozitive si utile.

Tineti minte asta: Dumnezeu ne iubeste si „nu doreste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”.

Dumnezeu ne iubeste! Pe mine, pe tine, pe el, pe ea, chiar si pe cel care arunca cu pietre si noroi in Biserica. El face sa cada ploaia si peste cei buni si peste cei mai putin buni. Dar buni nu suntem 100% niciunul. Doar Dumnezeu este Bun. Putem tinde sa Ii semanam, facand fapte bune si de milostenie.

Tine minte! Dumnezeu ne iubeste! Ne-a trimis Sfanta Lumina noua pacatosilor, ne-a invrednicit de o asemenea bucurie Sfanta. A venit lumina la usa/poarta noastra. Dumnezeu ne iubeste!

Ganduri cu pace!